Home » D:News » Cum va fi lumea în 2030?

Cum va fi lumea în 2030?

Cum va fi lumea în 2030?
Publicat: 20.12.2012
Chiar dacă prevederea viitorului pare imposibilă, asta nu i-a oprit pe cei de la National Intelligence Council (NIC), din Statele Unite, să îşi imagineze viitorul şi modul în care va arăta lumea.

În noul raport al celor de la centrul pentru gândirea strategică pe termen lung şi mediu, intitulat “Global Trends 2030: Alternative Worlds” sunt identificate trendurile majore de la nivel global şi impactul pe care îl vor avea acestea asupra naţiunilor. Prin urmare, specialiştii anunţă cu privire la 4 mega-tendinţe care vor guverna lumea în 2030. 

1. Îmbogăţire semnificativă a capacităţii individului de a lua decizii

Sărăcia va fi redusă, lucru ce va duce la o „enormă dezvoltare a clasei de mijloc” care va avea un acces mai larg la resurse din educaţie şi sănătate. Pentru prima dată, spun specialiştii, majoritatea oamenilor nu vor mai trăi în sărăcie. Raportul subliniază că aceasta este cea mai importantă mega-tendinţă deoarece ea va dicta apariţia altor trenduri precum „extinderea economiei globale, creşterea rapidă a ţărilor în curs de dezvoltare şi exploatarea noilor tehnologii de comunicare şi de manufacturiere”. 

2. Răspândirea puterii

Din punct de vedere al PIB-ului, al forţelor armate, al tehnologiei şi al populaţiei, Asia va suprima America de Nord şi Europa. Până în 2030, economia Chinei va fi mai dezvoltată decât cea a Statelor Unite. Raportul susţine că „starea economiei globale va fi asociată cu modul în care se vor descurca ţările în curs de dezvoltare”. Pe lângă China, India şi Brazilia, ţări precum Columbia, Indonezia, Nigeria, Africa de Sud şi Turcia vor avea un cuvânt important de spus în ceea ce priveşte economia globală. 

3. Stabilizarea demografică

Populaţia mondială va continua să crească ajungând la 8,3 miliarde, până în 2030. Statele vor ajunge să aibă o populaţie cu o medie de vârstă mai înaintată şi mult mai urbană.Toţi aceşti factori se vor combina şi vor impune presiuni asupra resurselor preţioase. „În următorii 40 de ani, volumul construcţiilor urbane create pentru locuit, pentru birouri şi pentru servicii de transport vor egala întregul volum al tuturor clădirilor de acest fel construite de-a lungul istoriei”. 

4. Alimente, apa şi energie

Pe măsură ce populaţia creşte şi clasa de mijloc se dezvoltă, cererea pentru mâncare, apă şi energie va continua să crească cu 35, 40 şi respectiv 50 de procente. În tot acest timp, schimbările climatice vor face ca cererea pentru aceste resurse să crească şi mai mult. Totuşi, de-a lungul timpului, „Statele Unite ar putea să ajungă să îşi genereze singure propria energie de care au nevoie”. 

Aşa cum subliniază NIC, scopul raportului nu este acela de a prezice viitorul ci de a „încuraja factorii de decizie să gândească şi să planifice pe termen lung ”. Aceste rapoarte sunt eliberate la fiecare patru ani, odată cu alegerile, astfel încât să îl ajute pe noul preşedinte să adopte o gândire strategică pe termen lung. 

Sursa: Smart Planet, NIC (pdf)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice